header-photo

Doliul la copil

La fel ca şi adulţii, copiii reacţionează în diferite moduri la pierderea unei persoane pe care o iubesc. Pentru oricare copil mic, conceptul de finalitate este greu de acceptat, astfel încât este posibil să nu înţeleagă de ce Tati sau Buni nu se vor mai întoarce niciodată acasă. Când evenimentul te afectează şi pe tine, poate să-ţi fie forte greu să-ţi consolezi şi să-ţi sprijini copilul, dar poţi să găseşti totuşi o consolare în faptul de a-ţi împărtăşi suferinţa cu el. Specialistii le recomandă adulţilor din apropierea copiilor care au suferit o pierdere să le spună acestora adevărul, subliniind din nou că ceea ce se petrece în imaginaţia copilului poate adesea să-l facă pe acesta să se simtă mai înspăimântat şi mai anxios decât realitatea.In cazul multor copii, prima experienţă legată de pierderea cuiva drag vine odată cu moartea animalului de companie al familiei. Abia de curând trauma provocată de pierderea animalului de companie al familiei a fost recunoscută ca atare, atât în cazul adulţilor, cât şi în cazul copiilor. Copiii suferă cu adevărat după câinele, pisica sau hamsterul lor, iar tristeţea lor nu trebuie înlăturată cu o observaţie de circumstanţă, cum ar fi „Lasă, nu-i decât un hamster" sau „O să-ţi cumpărăm altul". Fii forte atent dacă foloseşti expresia „adormit". Este forte simplu pentru un copil să confunde somnul cu moartea şi să ajungă să se teamă să adoarmă, ca nu cumva să moară şi ei. Consilierii care lucrează cu copii care au suferit o pierdere recomandă folosirea cuvintelor „mort" şi „moarte" în locul oricăror eufemisme. Dacă îi spui unui copil că şi-a pierdut mama, este foarte posibil să vrea să plece în căutarea ei... sau să ajungă să se teamă la gândul că ar putea să se „piardă" şi el. Ceea ce-i spui unui copil atunci când moare o persoană pe care o iubeşte depinde de propriile tale sentimente şi convingeri. Probabil că vei fi nevoit să răspunzi în mod repetat la întrebările copilului. Uneori nu există răspunsuri, ca de exemplu la întrebări cum ar fi: „De ce a trebuit să moară Tati?"  „Nu ştiu, dragul meu. Ştiu că îţi lipseşte foarte mult, ca şi mie", poate să fie tot ce ai de răspuns pentru moment. Mai târziu, atât tu, cât şi copilul vă veţi putea găsi consolarea în amintirile fericite de când eraţi împreună, însă în primele zile ale doliului,o îmbrăţişare şi câte o lacrimă pot să fie singurele lucruri pe care le puteţi face unul pentru celălalt. Copilul, asemenea adultului, reacţionează la doliu în moduri diferite şi la momentul pe care şi-l alege singur. Poate să devină foarte anxios, temându-se că va muri şi el, sau se va teme că vor muri şi alţi membri ai familiei sau prieteni. Poate să devină furios şi agresiv, acuzând faptul că nu este drept ce s-a întâmplat. Poate să treacă printr-o perioadă de toane - acum să plângă, acum să întrebe dacă poate ieşi la joacă - însă asta nu înseamnă că nu îi pasă. Poate să aibă coşmaruri sau să înceapă să se poarte într-un mod caracteristic unei vârste mult mai mici faţă de cea pe care o are, poate încleştându-se de tine ca să nu dispari şi tu din viaţa sa, reîncepând să-şi sugă degetul şi să ude patul. Cei mici pot şă întrebe la nesfârşit unde a plecat Tati sau Buni şi când se ve întoarce. Va trebui să-l ajuţi pe copil să înţeleagă că un om mort nu mai are nevoie de trup, aşa că acesta trebuie să fie îngropat sau ars şi că asta nu presupune nici o durere pentru cel care a murit. Este greu să consolezi un copil atunci când propria ta suferinţă este recentă şi dureroasă. Nu te teme că te va vedea plângând şi că îşi va da seama că şi tu eşti nefericit din cauza celor întâmplate. Uneori, tot ce poţi face este să-l laşi pe copil să  vorbească, să plângă şi să-şi exprime sentimentele. Opiniile legate de vederea corpului neînsufleţit de către un copil şi de participarea lui la înmormântare sunt împărţite. Depinde foarte mult de vârsta copilului şi de dorinţa lui. Ritualurile îi pot ajuta uneori pe copii, la fel ca şi pe adulţi, să se pună de acord şi să accepte ceea ce s-a întâmplat. La fel ca în cazul multor altor crize de familie, poate să fie foarte reconfortant pentru copil să cunoască şi alte persoane care au trecut prin experienţe asemănătoare - cărora le-au supravieţuit.„Mi-am dat seama că nu sunt singurul om de pe lume care şi-a pierdut mama şi că nu eram vreo ciudată dacă simţeam ceea ce simţeam", a spus o tânără care şi-a pierdut mama când ea avea numai 11 ani. Asigură-te că toate persoanele din viaţa copilului tău - de exemplu de la şcoală - ştiu că a pierdut pe cineva drag, astfel încât să fie mai îngăduitoare în privinţa schimbărilor comportamentale. Nu este deloc neobişnuit: ca un copil să devină obsedat de problema morţii şi de moarte preţ de o bucată de vreme şi să spună că vrea şi el să moară. Majoritatea trec de această fază, dar dacă un copil pare să se mai lupte cu aceste probleme şi încă să mai spună că vrea şi el să moară la câteva luni de la eveniment, interesează-te la medicul de familie dacă poate să îi dea o recomandare pentru consiliere specială sau terapie.