header-photo

Adolescentul si divortul

Adolescentul si divortul

Adolescenţii pot să fie la fel de speriaţi şi de anxioşi într-o perioadă de criză în familie ca şi fraţii şi surorile lor mai mici, deşi pot să-şi manifeste această stare în moduri diferite. Deşianii adolescenţei constituie o perioadă în cursul căreia copiii învaţă să fie independenţi şi să se rupă de familie, continuă să fie foarte important pentru ei să ştie că familia există în continuare în ceea ce-i priveşte - fie şi numai pentru a avea împotriva cui să se răzvrătească! Prin urmare, poate să fie cât se poate de neliniştitor pentru ei. să-şi vadă siguranţa ameninţată în vreun fel.Cercetările recente arată că adolescenţii adeseori reacţionează diferit faţa de copiii mai mici la despărţirea părinţilor. In primul rând, este cu mult mai puţin probabil ca ei să-şi mai imagineze că această despărţire se produce clin cauza lor. La această vârstă, sunt capabili să înţeleagă că destrămarea unei căsnicii ţine de părinţi, nu de ei. Cu toate acestea, se pot simţi şi ei foarte răniţi, furioşi şi trădaţi. De asemenea, adolescenţii pot să fie surprinzător de necruţători dacă au impresia că unul sau ambii părinţi au avut un comportament care a lăsat de dorit, de exemplu având o aventură, şi îşi pot „pedepsi" părinţii, refuzând să-i vadă sau să le vorbească o vreme. Este foarte posibil ca adolescenţii ai căror părinţi trec. printr-o perioadă de despărţire şi divorţ, să se distanţeze de toate acestea, petrecând mai mult timp departe de casă sau în compania prietenilor. Este modul lor de a se feri din calea durerii. La fel de important pe cât este ca un copil mic să ştie ce se petrece când se pun la punct detaliile vieţii de după despărţire, cu un singur părinte, este şi ca adolescentul să fie ţinut permanent la curent. în cazurile în care se poate, dă-i posibilitatea să ia parte la luarea deciziilor. Este tentant, dacă te simţi jignit de felul în care s-a purtat fosta sau fostul, să atragi copilul de partea ta, însă acest fapt este întotdeauna, contraproductiv.Fosta sau fostul este şi va fi întotdeauna celălalt părinte al copilului, o persoană pe care copilul o iubeşte şi pe care vrea să o iubească şi în continuare. în condiţiile unei familii pe cale de destrămare, adolescentul are deja destule griji şi anxietăţi. Ce vor spune prietenii? Unde vor locui? Vor trebui să schimbe şcoala? Numai asta le mai lipseşte, să fie puşi la mijloc, între nişte părinţi care se războiesc, sau să se teamă că dacă îşi vor petrece o parte din timp cu tatăl, care va părăsi locuinţa, îşi vor supăra mama. Iată câteva comentarii din partea unor adolescenţi ai căror părinţi sunt divorţaţi, pentru a-ţi face o idee cât de răniţi se pot simţi şi ei: • „Mama tot vorbea despre cât de îngrozitor a fost Tata şi cum şi-a distrus ea viaţa alături de el. în cele din urmă, pur şi simplu am ajuns să nu o mai aud şi mi-am spus că nu era problema mea. îmi iubesc tatăl şi ştiu că şi mama este o persoană cu care uneori este forte greu să te înţelegi."  „Eu şi fraţii mei am refuzat să-l mai vedem pe tata când el a părăsit-o pe mama pentru o altă femeie. Asta a fost acum cinci ani. Nu m-ar deranja să iau legătura cu el acum, dar nu ştiu cum."• „M-am speriat când mi s-a spus că eu trebuia să fiu bărbatul în casă, după ce tata plecase."• „Tata o pedepseşte pe mama nelăsând-o să ne vadă, dar ne pedepseşte şi pe noi."• „Aşteptam şi tot aşteptam, dar tata nu mai venea. Nici măcar nu ne-a sunat vreodată. în cele din urmă, pur şi simplu nu ne-a mai păsat de el."Ca întotdeauna într-o situaţie de criză, ai nevoie să păstrezi canalele de comunicare, o sarcină nu tocmai simplă atunci când este vorba despre adolescenţi. Nu-i poţi obliga să vorbească cu tine, dar îi poţi încuraja să fie deschişi faţă de tine spunându-le ce simţi tu - furios, trist, îngrijorat de ceea ce poate să rezerve viitorul şi întrebându-i dacă şi ei simt aceleaşi lucruri. Uneori este tentant, când tu însuţi te simţi înşelat şi vulnerabil, să te bazezi prea mult pe copiii adolescenţi. Pot să îşi manifeste simpatia faţă de tine, dar nu pot fi răspunzători de alinarea suferinţelor tale. Făcându-i să simtă că aştepţi din partea lor să te susţină, nu faci decât să le sporeşti anxietatea. Trebuie să accepţi că este foarte posibil ca ei să vrea să discute despre ceea ce se petrece cu prietenii, un profesor sau o altă rudă, cum ar fi o mătuşă, un bunic sau un frate ori o soră mai mare. Lumea lor se schimbă şi nu în bine. Este important pentru ei să reuşească să se agate de prieteniile şi relaţiile care rămân neschimbate, să continue să facă cel puţin unele din lucrurile pe care le făceau înainte, cu aceiaşi oameni, să se cramponeze de cât mai multe rutine din cele cu care erau obişnuiţi - vinerea fotbal, la sfârşitul de săptămână clubul pentru tineri. Informează şcoala pe care o urmează copilul tău în legătură cu faptul că divorţezi, astfel încât profesorii să identifice şi să trateze cu îngăduinţă schimbările comportamentale sau reducerea concentrării. Poate există chiar şi un consilier în care copilul tău are încredere. Vizitele sunt de asemenea foarte diferite în cazul adolescenţilor, faţă de cazul copiilor. Este vorba despre o vârstă la care copiilor le face plăcere să petreacă mai mult timp liber împreună cu prietenii în loc să stea cu părinţii. Un aranjament de vizitare flexibil poate să dea rezultate mult mai bune în cazul adolescenţilor decât o „zi a tatălui" fixă. Dacă este cumva posibil ca ei să rămână în aceeaşi locuinţă, să urmeze în continuare aceeaşi şcoală (sau cel puţin în aceeaşi zonă) şi să aibă aceiaşi prieteni, fără să fie nevoie să călătorească prea mult pentru a-şi vizita părintele absent, perioada post-divorţ poate să fie mult mai puţin dureroasă pentru adolescenţi. Pentru mulţi tineri poate să fie mult mai comod să treacă pur şi simplu pe la tatăl lor ca să bea o cafea împreună, decât să fie obligaţi, din două în două săptămâni, să petreacă o zi întreagă împreuna cu acesta.