header-photo

Adolescentul Anxios

Un  sondaj, comandat de o revistă pentru adolescenţi,Bliss, la începutul lui 2005, a scos la iveală faptul că marea majoritate a tinerilor cititori se luptau cu probleme cum ar fi depresia, grijile legate de şcoală şi presiunea de a arăta bine. Pare clar faptul că mai ales primii ani ai adolescenţei reprezintă o perioadă plină de anxietate. S-ar putea să-ţi fie de ajutor să-ţi reaminteşti anii adolescenţeitale ca să înţelegi de ce stau lucrurile aşa cum stau.   Dacă ţi-ai păstrat vreunul dintre vechile jurnale de adolescent, aruncă o privire prin el şi vei înţelege prin ce trec adolescenţii tăi. Adolescenţii nu au nici un simţ al proporţiilor şi nici nu le trece prin minte că timpul vindecă totul. Când ai 14 ani, fiecare pas înapoi îţi pare sfârşitul lumii. Picarea unui examen înseamnă că eşti un ratat total. O remarcă neînsemnată, neplăcută, făcută de una dintre fetele frumoase ale şcolii sau de unul dintre băieţii care este o stea a sportului îţi poate zdrobi respectul de sine şi te poate face să suferi din această cauză săptămâni de-a rândul. O erupţie de pete înaintea unei întâlniri importante te poate face să te simţi un adevărat paria al societăţii - şi asta numai dacă eşti unul dintre fericiţii care poate să obţină o întâlnire. Mulţi adolescenţi stau închişi în casă sâmbăta seara,având sentimentul că tot restul lumii se distrează în oraş, în vreme ce ei se topesc ca îngheţata la soare doar dacă un reprezentant al sexului opus îi priveşte. Hormonii care fierb pot să facă din fetiţa drăgălaşă de altădată o mică doamnă ţâfnoasă şi înţepată, iar din. Băieţelul vesel pe care îl ştiai, un străin morocănos, care comunică numai prin mormăieli. Nici nu este de mirare că unii părinţi au sentimentul că nu-şi mai cunosc propriii copii când dă buzna adolescenţa. Poate să fie greu pentru tine - dar la fel de greu este şi pentru ei.Adolescenţii sunt atraşi în mai multe direcţii în acelaşi timp. O parte din ei îşi mai doreşte încă dragostea şi aprobarea din partea ta, chiar dacă nu prea s-ar zice! O parte din ei vrea să fie independentă, să înveţe, să experimenteze şi să afle cât mai multe despre  tulburătoarea lume a adulţilor care li se deschide în faţă. Mulţi părinţi îşi fac griji că adolescenţii de astăzi au mai multe oportunităţi - şi mai multe tentaţii - decât au avut vreodată adolescenţii de ieri. Băutură la îndemână, droguri, o atitudine mai deschisă şi mai puţin strictă în privinţa sexului, o presiune extraordinar de mare de a reuşi la şcoală şi la colegiu, concurenţa acerbă pentru cele mai bune slujbe - nici nu este de mirare că adolescenţii îşi fac griji. în calitate de părinte responsabil, vrei să ajuţi, dar cum ai putea să o faci când orice sfat bine-intenţionat este întâmpinat cu oftaturi plictisite şi un „Hai,mamă/tată, ce tot faci atâta caz?" Pe de altă parte, am şi veşti bune.  Poate nu ţi se pare că aşa stau lucrurile, dar majoritatea adolescenţilor îşi iubesc şi îşi admiră părinţii şi vor să le obţină aprobarea, la fel de mult ca şi aceştia la vremea lor. Doar că sunt reticenţi când e vorba să o arate. Nu ar fi cool. Este extrem de posibil ca adolescenţii să fie influenţaţi de felul în care se poartă părinţii lor şi sunt forte perspicace în privinţa identificării ipocriziei - de exemplu, nu vor înghiţi o prelegere pe tema pericolului la care te expune consumul de alcool, venită din partea unui părinte care bea şi fumează. Prima reacţie a unui adolescent care ajunge în orice fel de situaţie delicată este „Mă omoară mama/tata!". Contezi cu adevărat în ochii adolescentului tău şi îl poţi ajuta cu adevărat să depăşească anxietăţile acestor ani uneori turbulenţi. Un mijloc foarte important de a-i reda încrederea unui adolescent anxios este să continui să fii părinte. Experţii care lucrează cu tineri sunt de acord că adolescenţii nu vor neapărat să fie prietenii părinţilor lor. Au deja prieteni. Pot să crâcnească şi să se plângă dacă părinţii refuză să-i lase să rămână în oraş până târziu, să meargă cu motocicleta sau să dea o petrecere, dar în acelaşi timp se vor simţi siguri. Exact asta ar trebui să fie reacţia unui părinte! în sufletul lor, pot să ştie cât se poate de  bine că nu ar fi făcut faţă unui beţiv devenit amoros sau unei găşti de scandalagii îngâmfaţi, aşa că este convenabil să le poată spune prietenilor „îmi pare râu, mama şi tata nu mă lasă!" La fel ca şi copiii mai mici, adolescenţii au nevoie de limite şi de disciplină. Au nevoie să ştie care este poziţia lor, ce înseamnă un comportament acceptabil şi ce nu mai înseamnă un comportament acceptabil. Aceasta nu înseamnă că n-ai decât să institui domnia legii şi să îţi tratezi copilul ajuns adolescent ca pe un copil mic. O educaţie excesiv de strictă duce aproape în mod sigur la o izbucnire rebelă la un moment dat. Există momente când trebuie să spui „nu" - comportamentelor inadecvate şi periculoase cum ar fi beţiile sau nopţile târzii petrecute în oraş – şi momente în care trebuie să relaxezi regulile, de exemplu atunci când adolescentul este disperat după ultimul răcnet în materie de modă. Dacă adolescentul tău este genul bun la suflet, înţelegător şi muncitor, chiar nu mai contează dacă umblă îmbrăcat cu o bluză roşie ca focul înnodată peste buric, cu pantaloni care par a se afla în pericolul permanent de a-i cădea în vine şi câte patru cercei în fiecare ureche. (Deşi i-ai putea sugera discret faptul că un aspect „diferit" s-ar putea să fie mai potrivit pentru a obţine un interviu pentru o slujbă...)