header-photo

Tulburări Anxioase

Anxietatea

Anxietatea este un fenomen care a fost descris de mii de ani si este adănc înrădăcinat în natura noastră umană. Dupa H. Lindell (citat de Barlow, 2000) anxietatea este umbra inteligenţei: “Doar omul poate fi fericit, dar numai omul poate fi anxios si ingrijorat. Imi vine sa cred ca anxietatea acompaniaza intelectul ca si umbra corpul si cu cat cunoastem mai mult natura anxietatii cu atat cunoastem mai mult despre intelect”. In fapt, anxietatea reflecta capabilitatea noastra de a ne adapta si a planifica viitorul.(Barlow, 1988).  Spielberger arată că anxietatea este o stare emoţională sau condiţie neplăcută, caracterizată printr-o senzaţie tensionată subiectivă, teamă şi supărare, ea fiind stimulată de activarea sistemului nervos autonom. V. Satir. descrie starea de anxietate în felul următor: Atunci când percepem situaţia ca fiind periculoasă simţim, dureri de stomac, încordare musculară, se dereglează ritmul respiratoriu, uneori se întâmplă să avem ameţeli, în cap ne vin idei de genul : “ Eu nu trebuiesc nimănui. Nimeni nu mă iubeşte. Eu nu pot face nimic”. Aceasta indică scăderea autoaprecierii. Ca urmare obţinem comportamente distorsionate, inadecvate situaţiei.C. Money a folosit mai înainte termenul ca fiind sinonim cu teama, indicând prin aceasta o înrudire  între anxietate şi teamă. Ambele sunt, de fapt, reacţii emoţionale faţă de un pericol şi ambele pot fi insoţite de senzaţii fizice, cum sunt tremurături, transpiraţia, palpitaţiile violente care pot fi atât de puternice încât o spaimă instantanee poate să ducă la  moarte. Dar şi în acest caz este de făcut o deosebire între anxietate şi frică. Este o simplă şi clară distincţie : frica este proporţională cu pericolul pe care cineva îl are de înfruntat, pe când anxietatea este o reacţie disproporţională la pericol, ba chiar o reacţie la un pericol imaginar. O astfel de reacţie a fost numită de către C. Horney – anxietate nevrotica.Definita de J. Delay ca o "teama fara obiect aparent", anxietatea reprezintă unul dintre fenomenele emoţionale cele mai frecvente ale existentei, un aspect normal al experienţei individuale, una dintre caracteristicile conduitei umane. Anxietatea normala, cum ar fi, de exemplu, cea pe care o experimentam in fata bolii, bătrâneţii, morţii, exercitao funcţie stimulatoare, determina o activitate adaptata, coordonata, adecvata, spre deosebire de anxietatea patologica, dezvoltata sub semnul instinctelor de distrugere. Este dificil de stabilit care sunt limitele pentru comportamentul normal si patologic in anxietate, din moment ce multe din anxietatile copilului sunt, nu numai comune, dar pot juca un rol adaptativ in dezvoltare, semnalizând necesitatea acţiunii pentru a asigura securizarea.Termenii de anxietate si frica sunt adesea utilizaţi ca sinonime. Frica apare in prezenta unei ameninţări reale, a unui pericol iminent.  Diferenţa intre anxietate si frica se refera, in primul rand, la autolimitarea fricii. Simptomele psihologice desfăşurate in condiţiile unei situaţii inspaimantatoare sunt similare cu cele generate de anxietatea minima, sau moderata.Modificările emoţionale si de conştiinţa atribuite anxietăţii nu sunt  experimentate de o persoana căreia ii este frica. A. Sirbu (1979) o defineşte cape o trăire penibila, a unui pericol iminent si nedefinit (teama in absenta unei ameninţări externe), o stare de aşteptare disconfortanta, de tensiune afectiva continua,persoana având impresia ca i se va intampla ceva deosebit, ceva rau, ce nu poate nici delimita,nici defini, nici inlatura.   Anxietatea este o caracteristica a Eu-lui conştient si vigilent. H. Ey defineşte trăirea subiectiva ca pe o "stare afectiva ce comporta amplificarea defavorabila a momentului prezent, imaginea unui viitor periculos, mult mai grav, provocând haos, negasind soluţii pentru a scapă, a fugi sau a se ascunde.

TULBURARILE ANXIOASE

Tulburarile de anxietate au fost grupate de autorii americani în urmatoarele categorii:

( DSM IV 1994)-

1.Tulburarile anxioase fobice:fobia specifica ,fobia sociala,agoraphobia ,anxietatea de separare 2.Atacuri de panică3.Tulburarea anxioasa generalizată 4.Tulburarea obsesiv compulsivă 5.Reactia acuta la stress. 6.Tulburarea de stress posttraumatic.

Un atac de panică este o perioadă distincta în care există debutul brusc al unei aprehensiuni, frici sau terori intense, asociate adesea cu senzaţia de moarte iminentă. în cursul acestor atacuri sunt prezente simptome, cum ar fi scurtarea respiraţiei, palpitaţiile, durerea sau disconfortul precordial, senzaţiile de sufocare sau de strangulare şi frica de „a nu înebuni" sau de a nu pierde controlul.

Agorafobia este anxietatea referitoare la, sau evitarea de locuri sau situaţii din care scăparea poate fi dificilă (sau jenantă) sau în care ajutorul poate să nu fie accesibil, în eventualitatea unui atac de panică sau de simptome similare panicii.

Panica fără agorafobie se caracterizează prin atacuri de panică recurente,inopinate, în legătură cu care există o preocupare persistentă.

Panica cu agorafobie se caracterizează atât prin atacuri de panică recurente inopinate, cât şi prin agorafobie.

Agorafobia fără istoric de panică se caracterizează prin prezenţa agorafobiei şi a simptomelor similare panicii, fără un istoric de atacuri de panică inopinate.

Fobia specifică se caracterizează printr-o anxietate semnificativă clinic provocată de expunerea la un anumit obiect sau situaţie temută, ducând adesea la un comportament de evitare.

Fobia socială se caracterizează printr-o anxietate semnificativă clinic provocată de expunerea la anumite tipuri de situaţii sociale sau de performanţă, ducând adesea la un comportament de evitare.

Tulburarea obsesivo-compulsivă se caracterizează prin obsesii (care cauzează o anxietate sau detresă marcată) şi/sau prin compulsii (care servesc la neutralizarea anxietăţii).

Stresul posttraumatic se caracterizează prin reexperientarea unui eveniment traumatic extrem, acompaniată de simptome de excitaţie crescută şi de evitare a stimulilor asociaţi cu trauma.

Stresul acut se caracterizează prin simptome similare celor ale stresului posttraumatic care apar imediat, ca urmare a unui eveniment traumatic extrem.

Anxietatea generalizată se caracterizează prin cei puţin 6 luni de anxietate şi preocupare excesivă şi persistentă.

Tulburarea anxioasă datorată unei condiţii medicale generale se caracterizează prin simptome proeminente de anxietate, considerate a fi consecinţa fiziologică directă a unei condiţii medicale generale.

Anxietatea de separare.  La orice depărtare de casa, de familie, se declanşează o stare de anxietate legata de posibilul pericol ce-i poate ameninţa pe cei din familie-a nu-i vedea pe cei dragi este echivalent cu a-i pierde. Se ajunge la refuz scolar.

Anxietatea   generalizată se caracterizează prin cel puţin 6 luni de anxietate şi preocupare excesivă şi persistentă.

Tulburarea anxioasă datorată unei condiţii medicale generale se caracterizează prin simptome proeminente de anxietate, considerate a fi consecinţa fiziologică directă a unei condiţii medicale.(boli somatice)

ATACUL DE PANICA

O situaţie de criză. Corpul tău se concentrează pe supravieţuirea pe termen scurt. Nivelul de adrenalină crește, presiunea sângelui se ridică, respiri din ce in ce mai repede. Picioarele sunt gata de fugă, braţele sunt incordate, gata pentru luptă. Pupilele sunt dilatate, gata pentru a primi mai multă lumină. Simți pericolul iminent, știi ca ceva nu e in regulă!,, Nu, nu este o secvență dintr-un film de acțiune, e un atac de panică. Atacurile de panică sunt cele mai răspandite afecțiuni psihice, afectând unul din 75 oameni. Acesta este un episod brusc şi copleşitor de frică, fără vreun motiv aparent.  Mintea este imediat umplută de gânduri că ai putea muri din cauza unui infarct, că te-ai putea sufoca, că vei înnebuni sau vei pierde controlul. Mintea umană reține cu ușurința circumstantele în care un atac de panică s-a petrecut aşa că, data următoare, un răspuns de panică este declanşat de o situație sau un mediu pe care mintea nu l-a putut gestiona eficient.Sunt foarte mulți cei care trăiesc dramatic experiența unui atac de panică,din păcate puțini reusesc să aleagă calea unei terapii.Cei mai mulți  temându-se de a nu fi etichetați,de a nu fi înțeleși,de a fi ridicularizați traiesc mulți ani cu aceasta teamă permanenta,iși invalideaza viața,pe cea a partenerilor sau familiei sunt victime fară apărare a propriei nefericiri.Speranţa însă este foarte mare,deşi dramatic atacul de panică nu este periculos pentru viată,iar cu ajutorul psihoterapiei se produc adevarate miracole,pacienții învațând să-și apere cu mult curaj dreptul la viaţă si la fericire,pot și chiar renunţa la a mai permite anxietății să le controleze viaţa.Mă simt onorată atunci când pot participa alături de un om la refacerea stării sale de bine,la renunţarea la  frică,la acceptarea dreptului la o viaţa normală .  Cea mai bună  metodă pentru înlăturarea fricii pe termen lung este psihoterapia.Psihoterapia integrativă are în vedere faptul că absolut tot ceea ce trăim de-a lungul vieții noastre se înscrie în planul memoriei psihice şi se transpune în cel al memoriei fizice. Sentimentele reprimate nu dispar pur şi simplu, ci ajung să se manifeste într-un mod necontrolat, care poate fi dăunător sanatațiii. Abordarea integrativă a psihoterapiei are intenţia declarată de a privi fiinţa umană în complexitatea ei, plecând de la conceptul corp-minte-spirit, unificând din punct de vedere conceptual şi metodologic-tehnic orientări psihoterapeutice variate, ce construiesc o strategie psihoterapeutică centrată şi adaptată nevoilor clientului.

Generalitati   Atacul de panică este un acces brusc de frică intensă sau anxietate (stare afectiva caracterizata prin neliniste psihomotorie, teama nedeslusita, fara obiect) care cauzeaza simptome ingrijorătoare, dar care nu amenința viata: batai accentuate ale inimii, dificultatea respirației, sentimente de pierdere a controlului sau de moarte iminenta. In mod obișnuit, dureaza de la 5 la 20 minute si poate cauzat de circumstanțe stresante sau poate apareapeneașteptate.  Organismul are un sistem de raspuns la frica, care pregatește individul pentru a face fața unei situații sau pentru a se feri de pericol. Atacul de panica survine atunci cand acest sistem reactioneaza exagerat sau cand nu este necesar. In timpul atacului de panica, sistemul nervos reacționeaza ca atunci cand se are de a face cu o situatie amenințatoare de viata. Acest raspuns cauzeaza simptome fizice si sentimente  ingrijorătoare.
Tulburarile legate de panică se diagnostichează atunci cand o persoană are atacuri de panica repetate, este ingrijorată de eventualitatea unuia nou si evită locuri care ii pot cauza un atac. Principalul simptom al atacurilor de panică este sentimentul coplesitor de frică și anxietate alaturi de alte reacții fizice. Simptomele apar brusc, surprinzator si intensitatea maximă durează in jur de 10 minute. In timp ce majoritatea simptomelor dispar in 30 minute, altele au nevoie de o oră sa dispara complet. Exista posibilitatea ca o persoană să aibă atacurile de panică unul dupa altul pe o perioada mai lungă de timp si sa pară un atac continuu. Daca simptomele sunt continue si nu dispar intr-o ora există posibilitatea sa nu fie un atac de panica si atunci trebuie consultat imediat medicul specialist.

Atacurile de panică pot debuta in urma unui eveniment stresant sau fară cauză aparentă. Pot fi asociate cu medicatii (ca cele pentru bolile cardiace) sau cu anumite conditii medicale (hipertiroidism):  respiratii rapide (hiperventilatie),dispnee (dificultati de respiratie) sau senzatie de sufocare , bătăi rapide, puternice sau neregulate ale inimii
angina pectoral (durere in piept) transpiratie , greată sau epigastralgii (dureri de stomac)
vertij (ameteală), tremor, nesigurantă ,acufene (țiuituri in urechi),frisoane sau valuri de caldura ,frică de moarte si pierderea controlului ,senzatie de detasare de propria persoană sau de realitate. Cateodată doar gandul la o situație anume poate cauza anxietate severă.

Oamenii care au frecvent atacuri de panică invată să evite situațiile de care le este frică că vor declansa un atac sau cele din care nu pot scapă usor dacă intervine un atac. Dacă tiparul de evitare si anxietate este sever, se poate transforma in agorafobie(fobie de spatii deschise). Simptomele atacului de panica pot fi similare cu cele ale infarctului miocardic .Din acest motiv, multi oameni cauta tratament medical de urgenta. Atacurile de panică nu sunt obisnuite la copii sau adolescenți. Copiii care au tulburari legate de panică sau atacuri de panică au si alte simptome in afara celor prezentate mai sus. Lor le poate fi frica de lucruri comune, de exemplu insecte sau se ingrijoreaza din cauza unor monstrii sau atunci cand merg la culcare singuri. Acesti copii pot refuza să mearga la scoala sau devin foarte suparati cand se despart de parinti. Tulburarile legate de panică constau in episoade de atacuri de panică. Nu oricine care are atacuri de panică dezvolta o tulburare. O persoană este diagnosticată cu tulburare de panica dacă are cel putin două atacuri pe neasteptate plus frica sau ingrijorarea că poate avea si altele evitand situatiile care le-ar putea declansa.

AGORAFOBIA

In prezent agorafobia nu se mai defineste ca find exclusiv frica de spatii deschise ci este considerata a fi o suită de fobii legate intre ele, și care au drept rezultat apariția unei senzații exagerate de teamă atunci cand persoana respectivă se confrunta cu situații sau locuri nefamiliare, aceasta senzatie ducand la pierderea controlului asupra propriei persoane. Agorafobia se asociaza in mod frecvent cu atacul de panică (o alta tulburare anxioasă), sau este rezultatul acestuia. In urma studiilor efectuate pe pacienți ce sufera de agorafobie, s-a demonstrat ca aproximativ 2/3 dintre acestia au prezentat un atac de panică in antecedente (aproximativ 1 an intre atacul de panică si aparitia semnelor de agorafobie) . Senzatia de teamă poate să apară legată de spațiile aglomerate, in mijloacele de transport in comun, calatoriile de unul singur si alte situații si se asociază cu anxietatea bolnavului data de imposibilitatea de a ajunge repede intr un loc in care să se simtă in sigurantă (de obicei acasă) . Atacul de panică fiind frecvent intalnit in cazul agorafobicilor si aparand imprevizibil determina aparitia fricii de a nu se produce intr-un spatiu public și prin urmare apariția evitarii oricarei situații in care s-ar putea produce. Astfel bolnavul poate ajunge, in cazurile grave, să nu mai paraseasca locuinta decat insotit de o persoana de incredere. Pot fi prezente simptome depresive si obsesionale percum si alte fobii asociate dar acestea nu domină tabloul clinic, agorafobia poate fi și fara tulburare de panică. Este o boală tratabila prin mai multe mijloace dintre care cele mai importante sunt : tratamentul medicamentos si psihoterapia, dar se pot incerca și metode alternative. Se poate obtine vindecarea iar dacă nu se poate mentine boala sub control. .Elementul esenţial al agorafobiei îl constituie anxietatea în legătură cu faptul de a se afla în locuri sau în situaţii din care scăparea poate fi dificilă (sau jenantă), sau în care nu este accesibil ajutorul în eventualitatea unui atac de panică  a unor simptome similare panicii (de ex., frica de a nu avea un atac subit de ameţeală ori un atac de diaree)  Anxietatea duce de regulă la o evitare pervasivă a unei diversităţi de situaţii care pot include a fi singur în afara casei, sau a fi singur acasă , a te afla într-o mulţime, a călători cu automobilul, autobuzul sau avionul ori a te afla pe un pod sau într-un ascensor. Unii  indivizi sunt capabili să se expună ei înşişi situaţiilor temute, dar îndură aceste experienţe cu o teamă considerabilă. Adesea individul este mai capabil să se confrunte cu situaţia temută când este însoţit de un companion .Evitarea de către indivizi a situaţiilor le poate deteriora acestora capacitatea de a se deplasa la serviciu ori de a-şi îndeplini responsabilităţile domestice.

TULBURAREA DE PANICA

Tulburarea de panică se caracterizeaza prin apariția neasteptată si spontană  a atacurilor de panica recurente.Frecvența atacurilor de panică variaza de la câteva pe luna la câteva pe zi. Elementul esenţial al panicii îl constituie prezenţa de atacuri de panică inopinate, recurente, urmate de cel puţin o lună de preocupare persistentă în legătură cu faptul de a nu avea un alt atac de panică, teamă în  legătură cu posibilele implicaţii sau consecinţe ale atacurilor de panică ori o modificare semnificativă de comportament în raport cu atacurile. Frecvenţa şi severitatea atacurilor de panică variază foarte mult. De exemplu, unii indivizi au frecvent atacuri moderate (de ex., unul pe săptămână) care survin regulat timp de luni de zile, odată. Alţii relatează că au scurte accese de atacuri mai frecvente (de ex., zilnic, timp de o săptămână), separate prin săptămâni sau luni fără nici un fel de atacuri sau cu atacuri mai puţin frecvente (de ex., două atacuri în fiecare lună), timp de mulţi ani. Atacurile limitate ca simptome (adică, atacurile care sunt identice cu atacurile de panică „complete", cu excepţia faptului că anxietatea sau frica subită este acompaniată de mai puţin de 4 dintre cele 13 simptome adiţionale) sunt foarte frecvente la indivizii cu panică.  Indivizii cu panică manifestă preocupări sau interpretări în legătură cu implicaţiile sau consecinţele atacurilor de panică. Unii se tem de faptul că atacurile indică prezenţa unei maladii nediagnosticate care le periclitează viaţa (de ex., o maladie cardiacă, o criză epileptică). în dispreţul testărilor medicale repetate şi al reasigurărilor, ei rămân temători şi sceptici în legătură cu faptul că nu au o maladie care să le pună viaţa în pericol. Alţii se tem că atacurile de panică sunt un indiciu al faptului că ei vor „înnebuni", îşi vor pierde controlul sau că sunt vulnerabili emoţional. Unii indivizi cu atacuri de panică recurente îşi modifică în mod semnificativ comportamentul (de ex., îşi abandonează serviciul) ca răspuns la atacuri, dar neagă teama de a nu avea un alt atac sau preocupările referitoare la consecinţele atacurilor lor de panică. Pe lângă preocuparea în legătură cu atacurile de panică şi implicaţiile lor, mulţi indivizi cu panică relatează, de asemenea, o anxietate constantă sau  intermitentă care nu este centrată pe o anumită situaţie sau eveniment. Alţii devin excesiv de temători în legătură cu consecinţele activităţilor sau experienţelor rutiniere, în special ale celor referitoare la sănătate sau la separarea de fiinţa iubită. De exemplu, indivizii cu panică anticipează adesea un deznodământ catastrofic dintr-un simptom somatic uşor sau dintr-un efect secundar al unui medicament (de ex., ideea că o cefalee indică o tumoră cerebrală sau o criză hipertensivă). Astfel de indivizi sunt adesea mult mai puţin toleranţi la efectele secundare ale medicamentelor şi necesită în general o reasigurare continuă în scopul luării medicamentelor. La indivizii al căror atac de panică nu a fost tratat sau a fost diagnosticat eronat,convingerea că ei au o maladie nedetectată care le pune în pericol viaţa poate duce, atât la o anxietate cronică debilitantă, cât şi la la consultaţii excesive în unităţile de asistenţă medicală. Acest pattern poate fi perturbant, atât emoţional, în unele cazuri, pierderea sau ruperea relaţiilor interpersonale importante (de ex., plecarea de acasă sau viaţa pe propriile speze, divorţul) este asociată cu debutul sau exacerbarea panicii. Demoralizarea este o consecinţă comună,  mulţi indivizi devenind descurajaţi, jenaţi şi nefericiţi în legătură cu îndeplinirea rutinelor lor normale. Ei atribuie adesea această problemă unei lipse de „forţă" sau de „caracter". Această demoralizare se poate generaliza la domenii dincolo de problemele specifice în raport cu panica. Aceşti indivizi pot absenta frecvent de la serviciu sau de la şcoală pentru vizite ia doctor sau la camerele de gardă, care pot duce la şomaj sau la abandonarea şcolii.Procentele de tulburarea depresivă majora asociata, variază foarte mult, mergând de la 10% la 65% la indivizii cu panică. La aproximativ o treime dintre indivizii cu ambele tulburări, depresia precede debutul panicii. în restul de două treimi, depresia survine concomitent cu, sau după debutul panicii.

Tulburarea de panică si agorafobia sunt considerate in prezent,doua tulburari distincte, dar de multe ori înrudite.Mai precis,atacurile de panică sunt considerate ,,motorul,, evitarii agorafobice(Clarke si Jackson,1983) Obiectivul practic al psihoterapiei este acela de a reda pacientul suferind  unei vieti normale,psihoterapia oferind șansa unui tratament eficient și de durată care  să ofere  o gestionare rationala pe termen lung a atacurilor de panică,agorafobiei.In 1988,BARLOW a analizat studiii realizate in toată lumea si a ajuns la concluzia că ,,prin tratamente psihologice specifice,panica este eliminată in aproape toate cazurile,iar rezultatele se mențin mult timp dupa incheierea tratamentului.Principalul scop al unui tratament psihoterapeutic eficient in tratarea tulburarii de panica ,a evitarii agorafobice  ar trebui să fie stoparea atacurilor de panica și a interferentelor pe care le produc in viata individului.In al doilea rând ar trebui să se incerce reducerea oricarei forme corespondente de evitare agorafobica.Astfel tratamentul eficient ar presupune:controlul atacurilor de panică,stoparea evitarii induse de teamă,scaderea vulnerabilitatii.